Chiar daca sunt in situatia aceasta, imi face mare drag sa mai simt ca simt.

Cenusareasa nu mai e. I-a venit ora de culcare si nici macar n-a mai apucat ora cea tarzie. Pacat nu? Unde-mi mai gasesc eu pereche de dans. Acum hai sa ma pun in miscare un pic, in niciun caz sa ma opresc in loc cum zic toti ceilalti. Nu ma asteapta nimeni si nu m-a asteptat nimeni. Aici in urma am fost singur, totul e inainte. De ce nu mai bine intru in depasire direct peste capetele lor? Am sa le sfaram mintile neputincioase ca pe niste nuci si voi lasa doar urme peste ei. Nu ma mai cunosc, cunosc doar masca de pe mine. Vreau sa pot intr-un final sa ma mandresc cu ea.

Putem incepe ceva dar il putem si termina?

Putem provoca un rau dar il putem si repara?

Putem nega ce ne este opus dar il putem recunoaste neconditionat?

Putem uri pe cineva dar il putem iubi neincetat?

Putem respinge ce nu ne este de folos dar il putem pastra in apropiere pentru tot restul vietii?

Intrebati. Oglinda.

Recunosc, …

Intr-o zi m-am trezit cu zambetul tau dulce-n minte

Am incercat mereu sa il pastrez, sa mi-l aduc aminte.

In alta zi am adormit cu gustul buzelor tale dulci

Si nu am mai vrut sa ti-l inapoiez, oriunde ai vrea tu sa te duci.

In coltul cel mai uitat al mintii mele, nu am sa te las niciodata

Desi ti s-ar parea putin naiv, prefer sa traiesc in felul acesta de fiecare data,

Cand iti simt pielea ta aproape de mine,

Cand sunt singur si raman doar cu gandul la tine.

Am inceput sa respir alaturi de tine ceva puternic pentru amandoi.

Pasiunea, care a inceput sa arda din ce in ce mai tare-n noi

Blandetea, ce ne scalda inimile in muzica tacerii

Dorinta, ce te topeste pentru celalalt chiar si-n mijlocul placerii.

De a te sti aceeasi parte din mine, o alta imi sopteste

Atunci cand nu se mai intampla acest lucru, ma nelinisteste.

As fi vrut sa stiu daca vreodata m-as putea lipsi de tine o clipa

Dar n-am dorit si nu voi vrea vreodata sa risc prezenta ta, mi-e frica.

Sa mai las un rau sa se abata peste gandul tau, nu pot

Caci mereu am vrut sa-ncerc, pana sa ma opresc la al meu tot.

Pe care atunci cand il pierd sunt fericit sa stiu ca-n tine-l regasesc

Si vreau sa ma strangi tare de mana acum deoarece recunosc, te iubesc.

Pierduti intre mrejele viselor uitate de copii

Rasfirati printre ramuri inghetate de durere

Usor desprinsi de puritatea pe care o mai purtam in noi

Izbiti de ziduri inrosite de sange ce parca e spalat de ploi

Am fi putut jura ca totul devine doar o pierdere

Iar eu tot aici te astept deoarece stiu ca ai sa vii

MACCHINE DA GUERRA, MA PERCHE?

Dar tot mai visam in tacere…

Pentru mine nu exista prieteni. Acest lucru nu e o negare care se implineste pentru ca eu cred in ea ci de fapt un lucru ce face parte din caracterul meu. Nu ai cum sa te lipsesti de ochi spre exemplu decat atunci cand puterea divina iti pune in fata acel drum cu un lips pamantesc. Am avut si pareri de rau, m-am gandit cu ardoare la faptul ca de ce nu pot sta intre ceilalti asa cum o fac altii. Nu am gasit alt raspuns decat “eu!”.

Si da, acesta sunt eu. Sunt cu anumite secrete si suferinte in spate si cu anumite diferente fata de ceilalti dar nu pot schimba asta si nici nu as vrea. Cum cineva incepe sa iubeasca durerea dupa un anumit timp, asa si eu incep sa-mi iubesc personalitatea si trasaturile de caracter prezente. Desigur fiecare e nevoit sa aleaga intre acceptare si negare. Eu… nu pot decat sa o iau pe una din aceste cai.

A trecut foarte multa vreme de cand pentru prima data am lacrimat pentru un simplu gest ce nu avea intentii rele. Oare… cineva isi mai aminteste? Oare cineva poate sa o faca in locul meu sau… cel putin sa ma ajute. Mai vreau sa ies acum din singuratatea mea si abisul meu? Y_Y

“          [...] . Te-ai gandit vreodata ca poti forta nota?

Imi pare rau acum viata singura denota

Violeta, amaraciune si durere,

In chinuri, ce sa-i mai faci cand nu mai ai putere

Sa ridici fruntea in lumina reflectoarelor

Sa tragi aer in piept si sa-ti faci rolul in ciuda nereusitelor

A ametilor, a indignatelor, a tot ce crezi ca inteapa

Acum nu pot sa-i faci nimic, au venit aici punand un punct pe mapa

Asta e, ti-ai fi dorit si tu un rol acolo, poate ai fi facut lumea in ras

Ai fi creat-o, ai fi modelat-o… ai… [.] Imi… pare rau, cortina s-a tras!         “

Terminase de zis si luminile se stinsera.

Raspunsul e deosebit de greu. Incercand sa-mi tot gasesc cuvintele pentru el am tot ajuns la diferite insiruiri de cuvinte. Acum am gasit altceva… poate ca asta e raspunsul…

Incepem de aici: o buna prietena are cateva cuvinte frumoase si o sa incerc sa le redau in functie de mine, “I’m not a perfect boy. Sometimes I have a broken heart and maybe some days nothing goes right. But when I think about it and take a step back I remember how amazing life truly is and that maybe, just maybe I like being unperfect ! ” [...] Continui si termin totodata cu un mic comentariu care zice ca daca avem nevoie de ceva, putem primi dar mai intai trebuie sa ne gandim daca ne este cu vreoun folos. De foarte multe ori eu am cerut si nimic din ce-am cerut eu nu mi-a fost cu folos prea multa vreme. Iar singurele lucruri vesnice sunt de nepipait. Asa ca degeaba ar fi sa le cerem, ele doar vin de la sine, si da, mie chiar imi place sa nu fiu asa, unperfect.

Primul e fericirea - acest sentiment il face sa para in primul rand puternic. O persoana fericita pare de neclintit si nimeni nu se-ncumeta sa o provoace. E un sentiment ce aduce o stare de bine. Fericirea mai aduce si puterea de a fi stapan pe sine… uneori prea stapan pe sine si ajungi in punctul in care te dezlipesti de orisicine crezand ca nu ai nevoie de altcineva. Stiu ca ai vrea sa zici ca  “si ce daca sunt fericit, vreau sa impart asta si cu altcineva”… dar la un moment dat te vei plictisi sau vei da de gustul “libertatii”. Fericirea e controlata de cei ce in spatele zambetului lor se afla durerea.

O clipa imi trebuia, ceva vroia, lumea nu ma mai avea

Simtul mi se trezise, destul dormise, vroia mai multe vise

Am incercat, nu mai puteam sa fiu pe plac, ma complac, trebuia terminat

In clipa prezenta nu puteam, sa mai spun ca doream, ardeam, trebuia sa privesc pe geam

Trebuie inca odata, viata e deja plecata, nu neaparat sa-ti placa… ( -_-)

If this is the day I hate the most before I know what will happen in this, then my senses will never fool me. I try to be strong and say in my sad mind: “Everything will be ok!” but I can’t stay like that. I need the pain that makes me feel like I’m alive. I need the halo that show me road to “my”… my everything, my all. The things that makes me be better. If they today are gone… the rest of my life is only a follow in the sand that soon or later will be suffocated by the waves of the eternal sea and… I want to be safe in that place… the place where a “we” belongs. Even if the time kills you, it can lead you to the beautiful things. Why not wait? In our slander life… It’s all that we can do…

Revin sa nu-mi pierd ideea, vreau sa o descarc intr-un fel sau altul dar deodata o uit, uit totul si revin din nou la afurisitele de gesturi. Sa se opreasca nebunia asta, va rog!