Un ghemotoc de blana am strans la piept
Cu mare drag l-am alintat si l-am iubit.
Iar glasu-i auzeai din cand in cand, incet
Si ca pe-o carte doream sa-l fi rasfoit.
In ecou de primavara, ti-era drag sa-l simti
Si sa-l mangai dulce pe spatele-i fin…
Era gresit sa stii vreodata ca il minti
Caci era singurul cu care te simteai divin.
Chiar daca sunt in situatia aceasta, imi face mare drag sa mai simt ca simt.
‘ Stai sa ma gandesc. Cred ca te-am mai vazut pana acum… Erau verile in care ziua deabia puteam respira puterea ta si iernile in care noaptea ma linistea finetea ta. Te cunosteam fara sa vreau si te stiam dinainte sa te fi vazut vreodata. Lasa-ma unitatea asta de timp sa te incant cu glasul meu. ‘
Acum cateva unitati de timp m-am gandit serios la ce infaptuiesc. Am realizat ca nimic. Am descoperit ca nu pot mai mult. Am aflat ca am gresit. Degeaba graviteaza ceva in jurul meu sau degeaba gravitez eu in jurul a ceva pentru ca nu serverste la nimic. Eu nu servesc la nimic. Se poate contesta asta oricat de mult dar niciodata nu se va schimba. Am nevoie sa-mi umplu timpul mai mult cu mine. Trebuie sa fiu undeva sus doar eu si nimeni altcineva in plus. Credeam ca majoritatea persoanelor sunt de fapt niste nenorociti dar eu nu sunt mai presus. Trebuie intai sa ajung acolo si… wtf? daca nu o fac atunci cum sa reusesc. Mi-a mai ramas de facut un lucru. Cicatricile, rujul si vopseaua de pe fata imi lipsesc. Trebuie sa ma maschez sa pot intra la bal. Costumul e aproape gata iar miezul noptii vine.
Cenusareasa nu mai e. I-a venit ora de culcare si nici macar n-a mai apucat ora cea tarzie. Pacat nu? Unde-mi mai gasesc eu pereche de dans. Acum hai sa ma pun in miscare un pic, in niciun caz sa ma opresc in loc cum zic toti ceilalti. Nu ma asteapta nimeni si nu m-a asteptat nimeni. Aici in urma am fost singur, totul e inainte. De ce nu mai bine intru in depasire direct peste capetele lor? Am sa le sfaram mintile neputincioase ca pe niste nuci si voi lasa doar urme peste ei. Nu ma mai cunosc, cunosc doar masca de pe mine. Vreau sa pot intr-un final sa ma mandresc cu ea.
“Daca s-ar gândi cineva ca dragostea absoarbe, fara încetare, vlaga tineretii, ca este scopul suprem aproape al oricarui efort omenesc, aducând dezordinea în afacerile cele mai serioase, ca încurca cele mai mari spirite, ca rupe relatii pretioase, sfarâma legaturi ce pareau de nezdruncinat, îsi face victime din viata, sanatate, bogatie, rang, fericire, ca face din omul cinstit un desfrânat si din prieten tradator, atunci acel cineva ar fi gata sa strige: “Pentru ce atâta zgomot si efort, atâtea necazuri si suferinte?! ” Arthur Schopenhauer
Pulsul creste. Ritmul e bun. Ochii se inchid. Muschii imi obosesc. Picaturile se desprind pe rand de mine… Toate acestea pentru ecoul unei imagini triste dintr-un oarecare trecut al meu. Am incetat deja sa mai pierd timpul gandindu-ma la ce-a trecut insa n-am incetat sa simt darele durerii ce se preling usor peste sufletul meu. Viclean trezesc in mine un zambet, ridic fruntea si continui. Miscari frumoase, putere, pasiune, durere, picaturi de placere, … toate astea se termina pe acelasi ritm agresiv. E dansul raului. Te face sa te pierzi in ganduri, in amintiri ce niciodata nu le vei uita deoarece te-au biciuit pentru acea clipa consemnata in istoria ta. Apoi revii la dans. Se termina totul prin lovitura de gratie si realizezi ca nu a avut rost… insa oricat de mult ai realiza acest lucru, stii foarte bine ca o vei lua de la capat din nou candva. Muzica se termina.
Nostalgie.Lacrimi.Durere.Adrenalina.Nervozitate.Iubire. Pacat.Rasete.Pace.Blandete.Saruturi.Liniste.Credinta. Asteptare.Resemnare.Dorinta.Viata.Miresme.Putere.Pofta. Nepasare.Sfarsit.
Putem incepe ceva dar il putem si termina?
Putem provoca un rau dar il putem si repara?
Putem nega ce ne este opus dar il putem recunoaste neconditionat?
Putem uri pe cineva dar il putem iubi neincetat?
Putem respinge ce nu ne este de folos dar il putem pastra in apropiere pentru tot restul vietii?
Intrebati. Oglinda.
Am lăsat să treacă limita. Acum nu ştiu ce să cred. Nu ştiu dacă am lăsat prea mult interiorul meu să mă conducă.. în nervi aş vrea să izbucnesc din nou. În starea de acum nu mai rezist şi nu ar crede nimeni cât mă simt de rău. Hah’ “eu – pesimist…”. Pot să înnebunesc? Am voie? Că de când au inceput să-mi curgă amintirile tot ce-mi rămâne-n urmă e doar părerea de rau despre ai mei că nu m-au învăţat sa fiu puţin altfel. Dar… mă pierd din nou…
Astazi am simtit fiecare clipa cum curge peste respiratia mea. Am simtit iubirea ta, am simtit cum fiecare coltisor al fiintei mele se umple de bine. Te-am simtit pe tine, al meu tot!
Recunosc, …
Intr-o zi m-am trezit cu zambetul tau dulce-n minte
Am incercat mereu sa il pastrez, sa mi-l aduc aminte.
In alta zi am adormit cu gustul buzelor tale dulci
Si nu am mai vrut sa ti-l inapoiez, oriunde ai vrea tu sa te duci.
In coltul cel mai uitat al mintii mele, nu am sa te las niciodata
Desi ti s-ar parea putin naiv, prefer sa traiesc in felul acesta de fiecare data,
Cand iti simt pielea ta aproape de mine,
Cand sunt singur si raman doar cu gandul la tine.
Am inceput sa respir alaturi de tine ceva puternic pentru amandoi.
Pasiunea, care a inceput sa arda din ce in ce mai tare-n noi
Blandetea, ce ne scalda inimile in muzica tacerii
Dorinta, ce te topeste pentru celalalt chiar si-n mijlocul placerii.
De a te sti aceeasi parte din mine, o alta imi sopteste
Atunci cand nu se mai intampla acest lucru, ma nelinisteste.
As fi vrut sa stiu daca vreodata m-as putea lipsi de tine o clipa
Dar n-am dorit si nu voi vrea vreodata sa risc prezenta ta, mi-e frica.
Sa mai las un rau sa se abata peste gandul tau, nu pot
Caci mereu am vrut sa-ncerc, pana sa ma opresc la al meu tot.
Pe care atunci cand il pierd sunt fericit sa stiu ca-n tine-l regasesc
Si vreau sa ma strangi tare de mana acum deoarece recunosc, te iubesc.
Pierduti intre mrejele viselor uitate de copii
Rasfirati printre ramuri inghetate de durere
Usor desprinsi de puritatea pe care o mai purtam in noi
Izbiti de ziduri inrosite de sange ce parca e spalat de ploi
Am fi putut jura ca totul devine doar o pierdere
Iar eu tot aici te astept deoarece stiu ca ai sa vii
Se fosse una cosa semplice io te la direi…
MACCHINE DA GUERRA, MA PERCHE?
E deja trecut de 2… din nou. Din nou tarziu in noapte ma las prada sentimentelor fantomatice care in miez de intuneric se trezesc sa bantuie sufletele celor ce se topesc de un anumit dor sau poate de o anumita nevoie. Cu totii ne dorim cate ceva posibil dar dintr-un oarecare motiv nu-l primim. Asa si eu continui sa ma intreb de ce oare nu primesc un lucru pe cat se poate de simplu, pe atat de lunecos ca nisipul ce curge printre degete. Eu sunt cel care greseste? Eu departez propriul tel? Pentru altii nu e important deloc si probabil mi s-ar zice ca nici pentru mine nu va mai fi in ceva timp. Dar nu ma opresc asa. Continui sa obosesc pentru ceea ce vreau, sa-i sfidez pe toti, strang pumnul.
Sunt aici. Sunt in coltul meu. Sunt singur. Sunt pierdut in mintea mea. Sunt… uitat de lume. Ce pot sa fac acum in afara de a ma afunda si mai tare in abis… oare ce? Toata viata mea am realizat dupa fiecare esec ca nu sunt facut decat sa sufar chiar si atunci cand nu trebuie. Ca trebuie sa duc greul si altora, nu numai al meu. Am incercat sa accept aceasta sarcina dar desigur nu vreau si nu am incotro; am incercat sa resping dar tot in acelasi punct am ajuns indiferent de ce-am dorit, de ce-am realizat. De fapt nu cred c-am realizat prea multe lucruri. Recunosc – nu sunt decat o minte bolnava, nu pot mentine anumite legaturi cu prea multa lume.
Pentru mine nu exista prieteni. Acest lucru nu e o negare care se implineste pentru ca eu cred in ea ci de fapt un lucru ce face parte din caracterul meu. Nu ai cum sa te lipsesti de ochi spre exemplu decat atunci cand puterea divina iti pune in fata acel drum cu un lips pamantesc. Am avut si pareri de rau, m-am gandit cu ardoare la faptul ca de ce nu pot sta intre ceilalti asa cum o fac altii. Nu am gasit alt raspuns decat “eu!”.
Si da, acesta sunt eu. Sunt cu anumite secrete si suferinte in spate si cu anumite diferente fata de ceilalti dar nu pot schimba asta si nici nu as vrea. Cum cineva incepe sa iubeasca durerea dupa un anumit timp, asa si eu incep sa-mi iubesc personalitatea si trasaturile de caracter prezente. Desigur fiecare e nevoit sa aleaga intre acceptare si negare. Eu… nu pot decat sa o iau pe una din aceste cai.
A trecut foarte multa vreme de cand pentru prima data am lacrimat pentru un simplu gest ce nu avea intentii rele. Oare… cineva isi mai aminteste? Oare cineva poate sa o faca in locul meu sau… cel putin sa ma ajute. Mai vreau sa ies acum din singuratatea mea si abisul meu? Y_Y
Ce e azi? O zi obisnuita in care iti mai dai seama odata ca viata-i … . Si ma opresc asa? Da? Raspundea odata o buna prietena “da!” si imi strangea incheietura mainii. Atunci totul trecea usor peste mine, deabia atunci… in ochii muritorului poti observa o firava stralucire, o nevinovata “licarire 
” .
“ [...] . Te-ai gandit vreodata ca poti forta nota?
Imi pare rau acum viata singura denota
Violeta, amaraciune si durere,
In chinuri, ce sa-i mai faci cand nu mai ai putere
Sa ridici fruntea in lumina reflectoarelor
Sa tragi aer in piept si sa-ti faci rolul in ciuda nereusitelor
A ametilor, a indignatelor, a tot ce crezi ca inteapa
Acum nu pot sa-i faci nimic, au venit aici punand un punct pe mapa
Asta e, ti-ai fi dorit si tu un rol acolo, poate ai fi facut lumea in ras
Ai fi creat-o, ai fi modelat-o… ai… [.] Imi… pare rau, cortina s-a tras! “
Terminase de zis si luminile se stinsera.
Ce inseamna sa ajungi mereu la aceiasi stare predominanta de liniste?
Raspunsul e deosebit de greu. Incercand sa-mi tot gasesc cuvintele pentru el am tot ajuns la diferite insiruiri de cuvinte. Acum am gasit altceva… poate ca asta e raspunsul…
Incepem de aici: o buna prietena are cateva cuvinte frumoase si o sa incerc sa le redau in functie de mine, “I’m not a perfect boy. Sometimes I have a broken heart and maybe some days nothing goes right. But when I think about it and take a step back I remember how amazing life truly is and that maybe, just maybe I like being unperfect ! ” [...] Continui si termin totodata cu un mic comentariu care zice ca daca avem nevoie de ceva, putem primi dar mai intai trebuie sa ne gandim daca ne este cu vreoun folos. De foarte multe ori eu am cerut si nimic din ce-am cerut eu nu mi-a fost cu folos prea multa vreme. Iar singurele lucruri vesnice sunt de nepipait. Asa ca degeaba ar fi sa le cerem, ele doar vin de la sine, si da, mie chiar imi place sa nu fiu asa, unperfect.
Lumea e prefacuta. Se pare ca am avut nevoie de inca o demonstratie in privinta acestui lucru. Dar asta e… eu imi continui drumul, lumea traieste de pe-o zi pe alta si nu pot decat sa ma relaxez, intins pe spatarul scaunului, gandindu-ma la placerile mele… singurul lucru ce ma face mai uman si mai normal decat in anumite clipe…
Let the beautiful days to come, let the life vacation to start, let the sun rise above us… comin` soon…
Sa nu-mi spui, te rog, ca vroiai sa fie…
Sa nu-mi spui, te rog, ca te asteptai la…
Sa nu-mi spui, te rog, ca e mai bine sa…
Sa nu-mi spui, te rog, de ce eu…
Sa ma asculti, te rog, pentru doua clipe;
Misterios, Deja Vu!
Un al treilea sentiment este putin cam greu de explicat. El este nuanta data de tristete, durere, dorinta, blandete, tandrete, fericire si ura. Este foarte greu de explicat deoarece atunci cand te afli intr-o asemenea stare nu stii daca simti nevoia sa ai pe cineva langa tine sau nu sau daca totul e bine sau foarte rau. Acesta se intensifica atunci cand pune stapanire asupra trupului care dupa ce este implicat, incepe sa joace si el un rol mai demoralizator pentru ca simti ca si cum ai fi atins in anumite feluri si nu iti e bine deloc. Ca sa pot denumi acest sentiment ar trebui sa-i spun confuzie pentru ca nu ai cum sa-l intelegi si nu poti lua niciodata o decizie corecta sau sa te gandesti la ceva cu rost decat dupa ce te linistesti. Linistea o poti dobandi cel mai rapid inchizand simturile, lasandu-te prada oboselii si concentrand gandurile spre un cadru in care te simti independent de orice (lumea reala, lumea visurilor, lumea dorintelor si a imaginatiei… lumea ratiunii). Acesta nu este un sentiment care sa poata fi controlat pentru ca niciun om nu poate fi perfect in ordine in toata viata sa. Nu exista om care sa nu se indoiasca sau care sa nu se teama si nu exista om care sa stie mereu raspunsul la ce ii este intrebat. Acesta e sentimentul ce te-a strapuns cand sufletul ti-a fost uitat intr-un colt ca si cum pentru cateva clipe a fost parasit.
Al doilea este ura – datorita acestui sentiment omul se indeparteaza si vrea sa tina la distanta un lucru sau altul. Vrea un anumit rau care sa-l faca sa se simta mai bine… vrea razbunare chiar si atunci cand nu exista motiv. Fiecare poate clasa ura cuiva pe o anumita treapa zicand la un moment dat ca “ceea ce-a facut el/ea nu a fost chiar asa de grav” dar cand e vorba de ura, aceasta nu are 2 culori decat atunci cand ea duce la un anumit bine celui care o doreste. Ura este controlata de cei ce se apleaca in fata raului ce li se provoaca.
Pe om il controleaza cateva sentimente…
Primul e fericirea - acest sentiment il face sa para in primul rand puternic. O persoana fericita pare de neclintit si nimeni nu se-ncumeta sa o provoace. E un sentiment ce aduce o stare de bine. Fericirea mai aduce si puterea de a fi stapan pe sine… uneori prea stapan pe sine si ajungi in punctul in care te dezlipesti de orisicine crezand ca nu ai nevoie de altcineva. Stiu ca ai vrea sa zici ca “si ce daca sunt fericit, vreau sa impart asta si cu altcineva”… dar la un moment dat te vei plictisi sau vei da de gustul “libertatii”. Fericirea e controlata de cei ce in spatele zambetului lor se afla durerea.
Trebuia incercat, oricum lasat, pierdut, fara contact
O clipa imi trebuia, ceva vroia, lumea nu ma mai avea
Simtul mi se trezise, destul dormise, vroia mai multe vise
Am incercat, nu mai puteam sa fiu pe plac, ma complac, trebuia terminat
In clipa prezenta nu puteam, sa mai spun ca doream, ardeam, trebuia sa privesc pe geam
Trebuie inca odata, viata e deja plecata, nu neaparat sa-ti placa… ( -_-)
If this is the day I hate the most before I know what will happen in this, then my senses will never fool me. I try to be strong and say in my sad mind: “Everything will be ok!” but I can’t stay like that. I need the pain that makes me feel like I’m alive. I need the halo that show me road to “my”… my everything, my all. The things that makes me be better. If they today are gone… the rest of my life is only a follow in the sand that soon or later will be suffocated by the waves of the eternal sea and… I want to be safe in that place… the place where a “we” belongs. Even if the time kills you, it can lead you to the beautiful things. Why not wait? In our slander life… It’s all that we can do…
Inca am incercarea in spate si dorinta inainte. Vreau sa mi se faca din ce in ce mai dor pana cand ma voi putea descarca. Astept cu ardoare clipa in care voi ceda sub o ploaie rece in lumina calda ce-mi va spulbera puterea de-a mai strange durerea-n pumn. Atunci totul se va imprastia… atunci dulcele pentru mine va capata vesnicie prin unire, unirea noastra!…
Ma gandeam azi cand si cum mintea mea e libera, cand poate a o lua de mana pe inima si sa o lase sa-si spuna durerea. Raspunsul l-am gasit chiar in acea clipa; atunci cand trupul nu mai raspunde niciun stimul si cand doar o singura dorinta de a ajunge “acolo” il mai poate folosi. Am explicat fiecare voie si lucru posibil in acea clipa dar dintr-un anumit motiv, ele s-au spulberat. Au fugit purtate-n vant pentru ca erau prea multe sau poate… pentru ca nu am voie sa detin inca asa ceva sau sa pot impartasi. Am ramas doar c-o idee. Inauntrul meu e acelasi suflet negru de ani de zile care sta incatusat si nu poate decat sa ma supuna ispitelor. E acel “eu” care ma arde si ma ajuta uneori sa gasesc raspunsurile cele mai bune: cele mai dureroase si anume cele adevarate. Binele din ele nu-l poti scoate pentru ca nu exista dar poti crea binele daca inveti sa le accepti si sa ti le insutesti. Aceasta e ideea. Acestea sunt sferele inconjurate de cuvinte ce le disting acum.
Today the cold wind kisses my hands and hugs my mind. Now lost I leave it go away; the past: Stoping in my silence I tried to say something…” I can give you only my love…”. The time has passed and now it’s the only thing you wanted the most but… now it’s …past and who don’t learn the history will repeat it… and “who” is falling. I’ll send the sweet wind after.
Seara. Aiurea… de ce trebuie sa te sufoci din cauza unor gesturi nesemnificative?…
Revin sa nu-mi pierd ideea, vreau sa o descarc intr-un fel sau altul dar deodata o uit, uit totul si revin din nou la afurisitele de gesturi. Sa se opreasca nebunia asta, va rog! 
M-am trezit plin de energie de parca ceva se petrece azi, de parca e o zi speciala. Ma pierd printre rutina de zi cu zi deodata o vocea imi spune “5″. Gandurile-mi s-au oprit in loc iar amintirile imi scaldau putin memoria. Am inceput sa numar desi nu gaseam un rost ci puterea de-a trece prin timp intr-un anumit spatiu, acolo unde totul a inceput.
